MANIFEST FEDARENE
Începând cu 1990, FEDARENE a adus Europa și regiunile sale mai aproape în tranziția lor comună către o energie curată și eficientă. Ca federație de regiuni, agenții pentru energie și insule, am asistat la modul în care tranziția energetică unește teritorii și cetățeni și credem că aceasta este forța motrice a Europei care trebuie să depășească lipsa de unitate și să obțină o solidaritate durabilă.
Noii reprezentanți ai Parlamentului European și ai Comisiei Europene au șansa de a face ca decada 2020-2030 să fie amintită în istorie ca un deceniu al redescoperirii europene. Ambiția lor poate situa Uniunea Europeană pe calea cea bună pentru transformările economice și sociale necesare pentru obținerea decarbonizării până în 2050.Anul 2020 a fost considerat ca linia de final pentru acest deceniu de politici ale UE, cu promisiunea unei Europe mai inteligente, mai sustenabile și mai favorabile incluziunii sociale. Eforturile au fost concentrate pe redresarea economică, incluziunea socială și acțiunile climatice, însă încrederea cetățenilor în Uniunea Europeană nu a crescut. Inegalitățile economice dintre regiuni și dintre cetățeni se adâncesc, impactul asupra climei este reflectat în calitatea vieții umane, șomajul și sănătatea rămân preocupări esențiale pentru europeni, în timp ce retorica populistă și naționalistă ne inundă în mod cotidian viețile.Următorii ani vor fi determinanți pentru a se demonstra capacitatea Europei de a-și redescoperi sensul și pentru a reînvia proiectul european prin confruntarea cu provocări comune, stabilind obiective ambițioase pentru anul 2030.