Pe data de 21 noiembrie 2023, a avut loc, la sediul Primariei Orasului Mizil, un workshop cu tema: „Pasapoartele Energetice ale Cladirilor”, organizat de AE3R Ploiesti-Prahova și Terra Mileniul III.
La worshop au participat reprezentantii mai multor autoritati publice din regiunea Sud-Muntenia.
In cadrul acestui eveniment, Bogdan Potlogia, director al Agenției pentru Eficiență Energetică și Energii Regenerabile “AE3R Ploiești-Prahova”, a prezentat proiectul european Life #ReHABITA. Acest proiect, desfășurat în cadrul programului European Life, își propune să promoveze renovarea eficientă a clădirilor și să contribuie la reducerea sărăciei energetice.
Prezentarea proiectului Life #ReHABITA a adus în prim-plan importanța implementării de soluții inovatoare și durabile în domeniul renovării energetice a clădirilor municipale. Obiectivul este acela de a încuraja adoptarea practicilor sustenabile și de a facilita accesul la informații și resurse pentru proiecte de renovare energetică.
„Life #ReHABITA reprezintă o inițiativă crucială în eforturile noastre de a promova o abordare mai eficientă și sustenabilă în renovarea clădirilor municipale. Prin prezentarea acestui proiect, ne-am propus să evidențiem nu doar importanța renovării energetice, ci și să încurajăm colaborarea și schimbul de bune practici între instituțiile implicate.
Life #ReHABITA vizează nu doar îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor, ci și oferirea de soluții concrete pentru combaterea sărăciei energetice, având un impact pozitiv asupra calității vieții comunităților locale”, a precizat Bogdan Potlogia.
Pentru informații suplimentare despre proiectul Life #ReHABITA, vă rugăm să ne contactați la: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Proiectul ReHABITA este finanțat prin Programul LIFE al Comisiei Europene, în baza Acordului grant numărul 101120713, și are ca scop creșterea eficienței energetice prin încurajarea renovărilor energetice profunde ale locuințelor ineficiente din punct de vedere energetic ale familiilor vulnerabile din municipalitățile din Lorca (ES), Ploiești (RO), Plovdiv (BU), Saldus (LV) și Gospić (HR).
Co-finanțat de Uniunea Europeană. Opiniile și punctele de vedere exprimate aparțin însă exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat poziția Uniunii Europene sau a CINEA. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea de finanțare nu pot fi trase la răspundere pentru acestea..
