A doua sesiune de depunerea a dosarelor pentru Programul „Casa Verde” s-a prelungit din nou

Agentia pentru Eficienta Energetica si Energii Regenerabile Ploiesti Prahova anunta prelungirea perioadei de depunere a proiectelor din cadrul celei de-a doua sesiuni a „Programului de înlocuire sau de completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală şi energie eoliană ori alte sisteme care conduc la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului” pentru anul 2009, până la data de 09 octombrie 2009 inclusiv, orele 14:00. Beneficiarii programului sunt unităţile administrativ-teritoriale şi autorităţile centrale care pot depune proiecte de finanţare a sistemelor de încălzire destinate imobilelor din patrimoniu sau aflate în administrarea acestora, inclusiv pentru unităţile sanitare, instituţiile de învăţământ, aşezămintele sociale, culturale şi pentru asociaţiile de proprietari cu personalitate juridică. 


Pentru anul 2009, bugetul alocat este de 310 milioane de lei. Banii au fost eşalonaţi pe două etape. Pentru proiectele din sesiunea care s-a încheiat la 14 august, alocarea financiară este de 150 de milioane de lei, iar pentru cea de-a doua, care se desfăşoară în perioada 1-15 septembrie, suma este de 160 de milioane de lei. Conform ghidului de finanţare, sumele neutilizate în prima sesiune se reportează pentru cea de-a doua. Agentia pentru Eficienta Energetica si Energii Regenerabile Ploiesti Prahova va ofera asistenta cu titlu gratuit in vederea depunerii dosarelor pentru Programul „Casa Verde”.

Pentru informaţii suplimentare rugăm pe cei interesaţi să intre în legătură cu personalul Agenţiei pentru Eficienţă Energetică şi Energii Regenerabile Ploieşti-Prahova şi să acceseze pagina de web: www.ae3r-ploiesti.ro.

Bogdan Potlogia,
Director Executiv.

AE3R semnatara a

covenant of mayors logo


EPC Signatory

Parteneri

alea

sigla aeepm

escorom

Parteneri media

ph online

fdee

ffee

logo Veolia simplu

bergenbier logo

UMEB

Autoritati Publice Locale

AE3R partnera in

Original_-_II.png

 aa.PNG

Sisteme Fotovoltaice PF

Ordin de cunoastere si cercetare

poza model certificat performanta energetica